Traduceri spaniola

Echipa noastra de traducatori autorizati sunt specializati in limba spaniola, fiind documentati asupra terminologiei si contextului, capabili sa adapteze lingvistic textul si continutul acestuia in limba in care este tradus, totul la preturi competitive si in termenele stabilite.

Limba spaniolă (lengua española, español), numită uneori şi limba castiliană (castellano), este o limbă romanică din subgrupul iberic. Este una dintre cele şase limbi oficiale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Spaniola se situează pe locul doi ca cea mai vorbită limbă în lume conform numărului vorbitorilor care o au ca limbă maternă, fiind precedată doar de chineza mandarină. O vorbesc ca prima şi a doua limbă între 450 şi 500 milioane de persoane. Se plasează pe locul trei ca cea mai folosită limbă atât maternă, cât şi străină, fiind întrecută de chineza mandarină şi de engleză.
Spaniola ocupă, de asemenea, locul doi în topul celor mai studiate limbi din lume, fiind învăţată de cel puţin de 14 milioane de studenţi. Conform altor surse, acest număr depăşeşte 46 de milioane de studenţi distribuiţi în 90 de ţări.
Atât spaniola, cât şi alte limbi romanice, reprezintă o continuare modernă a latinei vulgare, limbă care a fost vorbită împreună cu latina cultă în fostul Imperiu Roman şi care a pus bazele tuturor limbilor romanice moderne. Datorită propagării sale în America, spaniola este limba neolatină care a cunoscut cea mai largă răspândire în lume.